exc-54b6ff8ee4b0b2f2e34d3571

PARERI BARCI SI MOTOARE FOLOSITE LA PESCUIT

Cum iarna este lunga si apele inghetate (nu ca as avea timp oricum..) vroiam sa fac o prezentare a echipamentului folosit la partidele de pescuit si anume barca si motorul. In primul rand as vrea sa vorbesc despre utilitatea barcii in pescuit.

Pana acum 4 ani pescuitul se desfasura pentru mine doar de pe mal, pe o parte fiind bine deoarece orice pescar stie ce inseamna o partida de pescuit cu barca: echipament interminabil din care daca se intampla sa uiti ceva acasa… ziua de pescuit este esuata, munca de salahor (carat in masina, umflat, dezumflat, impachetat, carat in apartament din nou  tot calabalacul etc).

Aveam nevoie de o barca pentru ca in primul rand pestele trebuie cautat din ce in ce mai mult, majoritatea locurilor sunt greu sau imposibil de accesat de pe mal. In al doilea rand, pescuitul din barca si plimbatul cu barca imi plac la nebunie. Cum majoritatea partidelor de pescuit le fac pe Olt unde sunt placi inclinate, diguri, distanta mare de carat s.a.m.d cat si faptul ca locuitul la apartament nu ofera prea mult spatiu am fost nevoit sa aleg o barca gonflabila. Din start am exclus RIB-urile (preferatele mele) din considerente mai sus enumerate. Aici intervin numeroase intrebari in alegerea barcii gonflabile:

  • cu chila sau fara chila
  • lipita sau termosudata
  • de firma sau nu
  • PVC sau Hypalon
  • de o persoana sau 2, 3….
  • cu placa motor sau nu

Prima barca a fost o barca pneumatica Kingfisher de 2.40 fara placa motor. Aceste barci sunt produse in Romania, la Bucuresti de firma SC Vicmar IND. SRL. Mi-au lasat o impresie ca aceste barci sunt cinstite, adica au un pret moderat, au un material destul de gros si rezistent la pietre, scoici, per total au o calitate buna cu un raport calitate/pret corect. Nu au chila gonflabila, nici podea gonflabila sau rigida adica nu ai cum sa stai in picioare pe aceasta barca dar nici pentru spinning nu prea merg cine stie ce…poate pe lacuri mici, unde nu se fac valuri mari (au baloane flotoare mici), nu sunt curenti etc. Modelele mai noi pot fi comandate custom cu diverse optiuni. Pe vreme friguroasa aceasta barca devine aproape imposibil de pliat si strans, nu va mai avea loc niciodata in masina in pozitia in care ai adus-o, practic e tabla. In orice caz se preteaza mai mult pescuitului stationar dupa parerea mea, a plantatului etc. Partea buna este ca daca ai nevoie de reparatii, o poti trimite la ei si ti-o repara intr-un mod profesional.

Dupa ceva timp aveam nevoie de o barca cu placa motor asa ca dupa ce m-am documentat putin am luat o barca second-hand de pe un forum, o barca Zodiac Fastroller Acti-V 2.80 m din PVC. Si asta la pretul unei Kingfisher noi. Era o schimbare de la cer la pamant, acum era loc de 2 persoane, pozitia pe balon sau pe bancheta barcii era mult mai confortabila fiind la inaltime, se putea sta in picioare… apropo de statul in picioare, pescarii stiu ce inseamna sa te usurezi cu genunchii pe balonul barcii. Barca aceasta desi avea ceva timp, nu arata urme de uzura pronuntate, nu era dezlipita, doar o valva pierdea foarte putin aer dar care prin insurubarea capacului de protectie, devenea etansa. Dupa 2 ani, stratul de protectie de sub podeaua gonflabila a crapat si reparatia am facut-o la producatorul Kingfisher, o reparatie buna la un pret modic. Barca era aceasta:

Odata cu pescuitul la clonc, ceea ce ieri mi se parea a fii echipament mult, acum am inteles ca atunci era doar o joaca. Si ce sa vezi… aveam nevoie de o  barca mai mare, multe dintre partide fiind facute in 2, bagaje multe de tot…. Daca am fost multumit de cealalta barca pneumatica Zodiac, am zis sa merg tot pe mana lor. Am luat exact acelasi model doar ca este un pic mai spatioasa si anume: Zodiac Fastroller Acti-V 325 Neo, adica este facuta dintr-un material numit Hypalon cu proprietati superioare PVC-ului din punct de vedere al rezistentei materialului in timp la raze UV, impachetari/despachetari repetate, depozitarea barci stransa, se pliaza mult mai usor pe vreme rece etc. Desi este superioara din unele puncte de vedere modelului vechi, are niste lucruri care ma deranjeaza si care sunt facute mai prost.

  • podeaua gonflabila are o textura lucioasa si foarte alunecoasa daca  este uda spre deosebire de cealalta care avea o textura rugoasa si ne-alunecoasa.
  • capacele de la valve mi se par mai slab calitative decat modelul anterior.
  • partea posterioara unde se imbina oglinda cu fundul barcii trebuia sa fie dublata cu un material mai rezistent.

 

Deci pentru pescarul de spinning din punctul meu de vedere o barca pneumatica trebuie sa aiba urmatoarele avantaje:

  • podina gonflabila de inalta presiune sau podina rigida (pe aceasta se sta mult mai bine, orice ar spune orice vanzator de barca, pe podina de inalta presiune nu se sta la fel de bine ca pe cea rigida)
  • greutate medie – daca este prea usoara ceva nu e in regula, posibil materialul este prea subtire.
  • baloane mari – te protejeaza de valurile mai mari, se sta mult mai bine (pentru cei ce pescuiesc stand pe balon, ca mine)
  • obligatoriu sa aiba chila
  • sa fie termosudate, la cele lipite dupa un timp apar probleme.

Diferenta de pret intre Hypalon si PVC este mare si cred ca nejustificata. PVC-ul modern este mult mai rezistent la frecarile cu pietre, diguri, scoici.

Recomand firme ca: Allroundmarin, Honwave, Yamaha, Bombard.

La partea de motoare, initial am folosit doar un motor electric, aici cred ca situatia nu este foarte complicata, poti alege motoare electrice Minn Kota sau Torqeedo. Eu am ales un motor electric Torqeedo 1003L deoarece are o lista de avantaje imbatabile:

  • greutate redusa – doar 14 kg cu baterie inclusa
  • bateria are o autonomie de invidiat – am avut partida de 14 ore incontinuu la trena, deci la viteza mica.
  • afisaj electronic al autonomiei ramase (in minute/ore) in functie de viteza la care se merge (foarte precis acest afisaj, puteti avea incredere in el) si al vitezei de deplasare (are un modul GPS integrat)
  • se imparte in 3 bucati, deci se poate transporta si depozita usor
  • materiale de calitate, motorul este foarte robust
  • putere mare pentru un motor electric, producatorul spune ca ar avea echivalentul a 3 CP ai unui motor termic, eu zic ca are un 2,5 CP.
  • este rezistent la apa, practic se poate scufunda in intregime si apoi sa functioneze fara nici un fel de problema.

Dezavantaje:

  • pret mare al motorului cat si al bateriei daca se doreste inca una suplimentara.
  • pret mare al accesoriilor optionale.
  • nu are I-Pilot ca noile motoare Minn Kota, un sistem foarte util care practic functioneaza prin GPS si care te tine intr-un loc fix cu o marja de eroare foarte mica (indiferent de vant si curent)
  • pinul elicei este destul de sensibil pentru a proteja mecanismul motorului in caz de impact al elicei
  • nu poate fi folosit unde este vegetatie excesiva, spre deosebire de motoarele Minn Kota.

 

Odata cu nevoia de deplasare pe distante mai lungi in partidele de clonc, am fost nevoit sa achizitionez si un motor termic Yamaha F6 CMHS (6 cai frumosi, 4 timpi). Recomand motoarele de 6 cai deoarece au aceeasi greutate si marime ca cele de 4 si 5 cai, dar diferenta de 1-2 cai este sesizabila fata de diferenta de pret. Acest motor are un consum mic, este relativ silentios si din ce am citit, foarte fiabil. Avantajul acestui motor este faptul ca poate fi depozitat si transportat pe orice parte, fara a risca scurgerea uleiului.

 

Recomand motoarele de maxim 6 cai deoarece peste aceasta putere, greutatea creste considerabil, manevrarea de catre o singura persoana fiind dificila sau imposibila in anumite conditii. Mai exista si optiunea achizitionarii motoarelor in 2 timpi, care au o greutate redusa chiar si la puteri de 8-10 cai. ATENTIE: Pentru motoarele de 6 cai inclusiv si peste, este nevoie de permis de navigare, asta doar pe canale si zone navigabile.

   Pe final, va prezint unul dintre locurile preferate de pescuit pe Valea Oltului, cred ca se intelege de ce…. nu ai cum sa nu fii pescar intr-un decor asa minunat, desi populatia este afectata masiv.

“Poze minunate realizate de Teodor Octavian Paunescu”

— http://teodor-paunescu-photo.blogspot.ro/2014/12/pe-deasupra-vaii-oltului.html

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: